-
„După 42 de zile în care a fost sub carantină zonală, municipiul Constanța revine la restricțiile specifice stării de alertă, actualizată prin Hotărâre de Guvern.
-
Vor rămâne în vigoare restricțiile de circulație existente la nivelul întregului teritoriu național, în intervalul 23.00 – 5.00”, a anunțat, printr-un comunicat, Prefectura Constanța.
-
Astfel, cetățenii municipiului, dar și cei care tranzitează sau se află în Constanța, nu vor mai fi nevoiți să completeze declarații pe propria răspundere, în intervalul orar 5.00 – 23.00.
-
Dacă rata de infectare va crește, din nou, nu excludem reintrarea în carantină”, a declarat Silviu – Iulian Coșa, prefectul județului Constanța.
Anunț oficial. Constanța iese vineri din carantină, după 42 de zile
ENTITIES
Anunț oficial. Constanța iese vineri din carantină, după 42 de zile
Orașul Constanța iese vineri, de la ora 20.00, din carantină, după 42 de zile. Potrivit autorităților, rata de incidență a cazurilor de Covid-19 în oraș este de 4,42 la mia de locuitori, după ce în 4 decembrie aceasta a fost de peste 10 la mia de locuitori. „După 42 de...
Jurnalul ·