25.01.2020

    Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, începând cu data de 16 octombrie şi până în prezent, în cadrul Campaniei de plăţi în avans pentru anul 2019, un număr de 707.573 fermieri, cu o sumă totală de 1,185 miliarde euro, reprezentând un procent de 88,51% din numărul fermierilor înscrişi pentru plata în avans, conform unui comunicat al instituției. Astfel, din această sumă, 896,99 milioane euro sunt din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 240,5 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi 47,84 milioane euro cofinanţare de la Bugetul Naţional. "Reamintim că până la data de 30 noiembrie, în conformitate cu Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536, se pot efectua plăţi în avans de până la 70% în cazul plăţilor directe enumerate în Anexa I la Regulamentul...
14/11/19 14:42

APIA a autorizat la plată peste 88% din fermieri. Sumele alocate se ridică la 1,1 miliarde de euro

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, începând cu data de 16 octombrie şi până în prezent, în cadrul Campaniei de plăţi în avans pentru anul 2019, un număr de 707.573 fermieri, cu o sumă totală de 1,185 miliarde euro, reprezentând...

Jurnalul ·

subiecte conexe

×
Palo pe Facebook