23.08.2019

  • Sursele citate au menţionat totodată că au fost respinse şi cele cinci contestaţii referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului.

  • Înaintea publicării în Monitorul Oficial, hotărârea se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună.

  • 46, 47 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că plenul CCR decide, cu o majoritate de două treimi, asupra valabilităţii referendumului.

  • Pe 12 iunie, judecătorii constituţionali au decis amânarea dezbaterii, după ce pe rolul CCR fusese înregistrată o contestaţie în care se cerea infirmarea rezultatelor referendumului.

27/06/19 13:09

CCR a validat rezultatul referendumului pe Justiţie din 26 mai

Curtea Constituţională a României a validat joi rezultatul referendumului naţional din 26 mai, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Sursele citate au menţionat totodată că au fost respinse şi cele cinci contestaţii referitoare la respectarea procedurii pentru...

Jurnalul ·

CCR a validat rezultatul referendumului pe Justiţie din 26 mai

Φωτογραφία αρχείου

subiecte conexe

×
Palo pe Facebook