31.10.2020

  • Tot atunci, a fost parafat și un contract subsecvent aferent unui acord cadru, încheiat în luna mai, pentru achiziția de telefoane mobile inteligente.

  • Iar, la toate acestea, se adaugă un al treilea accord-cadru, care vizează achiziția de suporți pentru dispozitivele de recunoaștere optică prevăzute cu tehnologia stylus, respectiv pentru stilourile inteligente.

  • Aceste produse, se mai precizează în documentație, urmează să contribuie la îndeplinirea atribuțiilor Serviciului de Telecomunicații Speciale în cadrul proceselor electorale sau al referendumurilor în care se utilizează SIMPV.

  • Conform documentației de atribuire, STS precizează că, pe durata acestui accord-cadru, se are în vedere achiziționarea a minimum 4.000 de astfel de dispozitive, iar cantitatea maximă vizată este 50.000 de bucăți.

18/09/20 22:27

Cheltuieli exorbitante la STS pentru monitorizarea prezenței la vot. Alegerile din România o dau în fițe: stilouri inteligente de 33 milioane €

În anul pandemiei generate de coronavirus, când Guvernul a decis să aplice doar o majorare de 14% a pensiilor, în loc de 40%, cât prevede legea, alagerile scot din vistieria statului peste 37 de milioane de euro. Serviciul de Telecomunicații Speciale a încheiat, anul acesta,...

Jurnalul ·

subiecte conexe

×
Palo pe Facebook