-
Iată că la aeroport au început să se mişte investiţiile, pentru că acesta a fost unul dintre principalele motive ale nemulţumirii mele faţă de managementele trecute ale aeroportului.
-
Deci, practic, se va dubla capacitatea de procesare la Sosiri.
-
La rândul său, directorul general al CNAB, George-Alexandru Ivan, a subliniat că unul dintre obiectivele principale ale mandatului său au vizat reparaţiile capitale ale căii de rulare Delta.
-
Deci, eu sper ca proiectarea la acest obiectiv la calea de rulare Delta să o finalizaţi cât mai repede şi să vă apucaţi de construcţie.
Contractul pentru reabilitarea căii de rulare Delta a Aeroportului Otopeni a fost semnat;valoarea obiectivului-5,6 milioane de euro
ENTITIES
Contractul pentru reabilitarea căii de rulare Delta a Aeroportului Otopeni a fost semnat;valoarea obiectivului-5,6 milioane de euro
Lucrările se estimează să înceapă la sfârşitul lunii septembrie - începutul lunii octombrie, fiind condiţionate de obţinerea avizelor, acordurilor, a Certificatului de Urbanism şi a Autorizaţiei de Construire, în conformitate cu legislaţia în vigoare. "Iată că la aeroport...
DCnews ·