19.11.2019

PE SCURT

  • Liderul grupului senatorial al ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat marţi, după ce Teodor Meleşcanu a fost votat preşedinte al Senatului, că va sesiza Curtea Constituţională pentru modul în care acesta a fost ales.

  • Singura propunere valabilă este propunerea pe care o va face grupul nostru, a declarat Tăriceanu, la Senat.

  • „Avem o problemă procedurală foarte serioasă, întrucât Regulamentul Senatului prevede clar că alegerea preşedintelui se face pe baza propunerilor înaintate de grupurile parlamentare, câte o propunere de fiecare grup.

  • El a spus că grupul ALDE vrea să îşi desemneze reprezentantul în Biroul permanent, motiv pentru care şi-a invitat colegii senatori la negocieri.

10/09/19 20:08

Dăncilă: Alegerea lui Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului certifică faptul că PSD are în continuare majoritate

Premierul Viorica Dăncilă l-a felicitat, marţi, pe Teodor Meleşcanu pentru alegerea în funcţia de preşedinte al Senatului, precizând că votul dat în acest sens în forul legislativ arată că PSD are în continuare majoritate în Parlament. „Felicitări domnului Teodor Meleşcanu...

Jurnalul ·

Meleşcanu susţine că trei senatori de la ALDE au votat pentru el la şefia Senatului

Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, a susţinut că patru senatori de la ALDE au fost alături de el la plenul de marţi, trei votând pentru a prelua conducerea Camerei superioare, iar al patrulea s-a abţinut. „Au fost câţiva colegi din ALDE (care au votat cu el în turul...

Jurnalul ·

Tăriceanu anunţă că ALDE va sesiza CCR pentru încălcarea Regulamentului la alegerea lui Meleşcanu

Liderul grupului senatorial al ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat marţi, după ce Teodor Meleşcanu a fost votat preşedinte al Senatului, că va sesiza Curtea Constituţională pentru modul în care acesta a fost ales. „Am aflat rezultatul votului şi constatăm, cei din...

Jurnalul ·

Ion Popa, propunerea ALDE la şefia Senatului

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, în plenul Senatului, că senatorul Ion Popa este propunerea ALDE la şefia Senatului, în condiţiile în care Teodor Meleşcanu este sprijinit pentru această funcţie de PSD, scrie Antena 3. Teodor Meleşcanu nu are sprijinul ALDE pentru şefia...

Jurnalul ·

Tăriceanu despre candidatura lui Meleşcanu la şefia Senatului: Nu are sprijinul ALDE

Teodor Meleşcanu nu are sprijinul ALDE pentru şefia Senatului şi, dacă va candida din partea PSD, urmează să fie convocat Biroul Politic, a declarat marţi liderul formaţiunii, Călin Popescu Tăriceanu. El a amintit că ALDE a decis recent că îl va susţine pe Ion Popa pentru...

Jurnalul ·

subiecte conexe

×
Palo pe Facebook