29.09.2020

  • Rezultatele au început să se vadă după șapte-opt ani de la lansarea cursurilor finanțate prin Programul Operațional Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), dar nespecialiștii cu diplome vin și din mediul universitar, uneori.

  • Deprofesionalizarea și acordarea unui număr imens de diplome bulversează piața de HR din România.

  • Calitatea de expert pentru diverse domenii de activitate s-a obținut foarte ușor, cât timp au existat sute de proiecte POSDRU.

  • Nu putem ghici că pe piață există specialiști mai buni, dacă ei nu sunt în aceste baze de date”, explică un head-hunter.

19/11/19 13:21

Deprofesionalizarea și experții doar pe bază de diplomă

Problema creării „pe bandă rulantă” a unor așa-ziși experți, prin fondurile europene și nu numai, a făcut posibilă apariția unei piețe paralele a specialiștilor, care îngreunează activitatea celor care cred că pot face recrutare fără un head-hunter priceput. Piața a fost...

Jurnalul ·

subiecte conexe

×
Palo pe Facebook