20.04.2021

    Ca în Kafka! Deși CSM, instituție care a blocat, prin mulți dintre membrii săi, activitatea SIIJ, în ultimii doi ani, a avizat negativ proiectul ministrului Justiției, Stelian Ion, de desființare a Secției Speciale, actul normativ a plecat de la Guvern, chiar a doua zi, către Parlament, poposind, mai întâi, la Consiliul Legislativ, condus de cel care a înființat, practic, SIIJ, Florin Iordache. Ei, bine, Florin Iordache a avizat pozitiv proiectul, iar Biroul Permanent al Camerei Deputaților l-a transmis Comisiei Juridice, care are termen, până miercuri, să formuleze amendamente, iar săptămâna viitoare trebuie să întocmească raportul. Asta, în condițiile în care proiectul de lege nu se află, teoretic, în procedură de urgență. Iar SIIJ este presată ca, până la începutul lunii viitoare, să dea soluții în două dintre cele mai controversate dosare...
01/03/21 10:25

Desființarea SIIJ, respinsă de CSM, aprobată de Florin Iordache. Juriștii de la Cameră au termen până pe 11 martie

Ca în Kafka! Deși CSM, instituție care a blocat, prin mulți dintre membrii săi, activitatea SIIJ, în ultimii doi ani, a avizat negativ proiectul ministrului Justiției, Stelian Ion, de desființare a Secției Speciale, actul normativ a plecat de la Guvern, chiar a doua zi,...

Jurnalul ·

Desființarea SIIJ, respinsă de CSM, aprobată de Florin Iordache. Juriștii de la Cameră au termen până pe 11 martie

Jurnalul

subiecte conexe

×
Palo pe Facebook