21.08.2019

    Președintele Klaus Iohannis cere modificări substanțiale ale legislației electorale, printre care vot anticipat timp de opt zile la alegerile prezidențiale, crearea unui sistem în care listele suplimentare să fie generate în mod electronic la secțiile din străinătate, creșterea numărului de secții de vot, a cabinelor de vot și ștampilelor. Senatorul liberal Daniel Fenechiu a declarat joi că PNL a reuşit să introducă în Regulamentul Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind propuneri legislative în materie electorală o prevedere potrivit căreia elaborarea proiectului pentru românii din diaspora să se facă până la data de 5 iulie, pentru a putea fi convocată o sesiune parlamentară extraordinară, în care să se voteze şi să se adopte acest act normativ. Mai mult pe ANTENA 3
20/06/19 15:42

Disensiuni liberale. PNL nu susţine iniţiativa preşedintelui Iohannis privind votul în Diaspora

Președintele Klaus Iohannis cere modificări substanțiale ale legislației electorale, printre care vot anticipat timp de opt zile la alegerile prezidențiale, crearea unui sistem în care listele suplimentare să fie generate în mod electronic la secțiile din străinătate, creșterea...

Jurnalul ·

subiecte conexe

×
Palo pe Facebook