10.04.2020

PE SCURT

  • Magistratul care se ocupă de acest caz, Manuela Orzaţă, a ridicat din oficiu o excepţie, susţinând că Tribunalul Bucureşti nu are competenţa să judece această contestaţie la executare.

  • Totodată, Corneliu Liviu Popescu s-a arătat deranjat de faptul că procurorul de şedinţă mesteca gumă în timpul procesului.

  • Potrivit procurorilor, Dragnea a determinat-o pe Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul Direcţiei de Protecţia Copilului Teleorman.

  • Avocaţii lui Dragnea au cerut respingerea acestei excepţii, susţinând că acţiunea introdusă de fostul lider al PSD nu se bazează pe norme legale interne, ci pe prevederi CEDO.

18/02/20 13:16

Dragnea, adus la Tribunalul Bucureşti. Judecătoarea vrea să trimită dosarul la altă instanţă

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea a fost scos din penitenciar şi adus marţi la Tribunalul Bucureşti, unde era programată judecarea unei contestaţii la executarea pedepsei, pe care a depus-o în dosarul în care a fost condamnat la trei ani şi jumătate închisoare. Îmbrăcat...

Jurnalul ·

Tribunalul București s-ar putea pronunța în cazul contestației depuse de Liviu Dragnea

Tribunalul Bucureşti s-ar putea pronunţa marţi în procesul în care Liviu Dragnea contestă pedeapsa de 3 ani şi 6 luni de închisoare primită pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. La termenele anterioare, avocaţii lui...

Jurnalul ·

subiecte conexe

×
Palo pe Facebook