07.06.2020

  • Anton Hadăr, reprezentantul Federației sindicale Alma Mater, a declarat că liderii sindicali se așteptau la o astfel de decizie și că este aproape sigur că măsurava fi adoptată.

  • Costul acestei crizeîl suportăm cu toții, indiferent de domeniul în care ne aflăm”, a declarat Cîțu.

  • Am discuții cu premierul, dar, este clar că este un principiu de bază pe care îl tot spun,solidaritatea în acest moment.

  • Noi, liderii sindicali ne-am așteptat la așa ceva, chiar dacă știți bine că ne promiseseră și nouă niște credite salariale din luna septembrie, dar nu ne mai gândim acolo.

02/04/20 01:21

Florin Cîțu ia în calcul înghețarea salariilor: „Principiul de bază este solidaritatea”

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat că ia în calcul înghețarea salariilor, însă decizia va fi luată numai după o discuție cu premierul Ludovic Orban, scrie Antena 3. ”În acest moment nu ne-am uitat și nu avem încă o imagine clară a ceea ce vrem să facem aici....

Jurnalul ·

subiecte conexe

×
Palo pe Facebook