03.03.2021

  • De asemenea, Tribunalul Olt a mai specificat că va fi sesizată Direcția de Sănătate Publică.

  • Astfel, cauzele aflate pe rolul completelor în care sunt titulari cei trei judecători au fost amânate.

  • Guvernul discută miercuri propunerea ministrului Justiției ca ședințele de judecată din cauze civile să fie transmise online pe portalul instanțelor, iar părțile din procese să fie audiate prin videoconferință.

  • „Nu se pune problema opririi actului de justiție, dar putem adapta regulile”, a declarat Predoiu, într-o conferință de presă.

18/11/20 12:43

Focar de COVID-19 la Tribunalul Olt, după ce au fost confirmate șapte cazuri de infectare în rândul personalului

Tribunalul Olt a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că în instituție există șapte cazuri de infectare cu COVID-19 în rândul personalului instanței – trei judecători, trei grefieri și un specialist IT. Astfel, cauzele aflate pe rolul completelor în care...

Jurnalul ·

subiecte conexe

×
Palo pe Facebook