26.06.2019

  • Ea a precizat că APM va menţine autolaboratorul în zonă şi că deja comisarii Gărzii de Mediu sunt în rafinărie.

  • Pe de altă parte, pe 1 aprilie, Agenţia de Protecţie a Mediului Prahova a emis un comunicat în care anunţa că s-au înregistrat nereguli la rafinăria Petrotel Lukoil.

  • Rafinăria Vega din Ploieşti, deţinută de grupul KazMunaiGaz International (fostul Rompetrol Group), nu produce carburanţi clasici, ci produse secundare folosite în industria chimică şi petrochimică, alimentară, a încălţămintei şi vopselelor.

  • Cauza acestor emisii a fost decuplarea compresorului de gaze din instalaţia Cracare Catalitica din cadrul SC Petrotel Lukoil SA, se arată în comunicatul postat pe site-ul APM Prahova.

15/04/19 19:20

Gavrilescu: Garda de Mediu monitorizează calitatea aerului din Ploieşti, unde s-a simţit miros de hidrogen sulfurat

Locuitorii oraşului Ploieşti continuă să simtă miros de hidrogen sulfurat, deşi autolaboratorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului se află amplasat, de o săptămână, pentru monitorizare, la rafinăria Rompetrol, iar compania petrolieră a fost sancţionată pentru depăşirile...

Jurnalul ·

subiecte conexe

×
Palo pe Facebook