07.03.2021

  • Autoritățile din Germania au actualizat lista zonelor de risc din România, în contextul pandemiei de COVID-19, fiind introduse județele Neamț și Caraș-Severin, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.

  • Județele retrase din listă, până în prezent, sunt următoarele: Argeș, Buzău, Dâmbovița, Galați, Gorj, Ialomița, Mehedinți, Neamț (ulterior reintrodus), Timiș și Vrancea.

  • În acest caz, devine obligatorie autoizolarea şi contactarea imediată a Autorităţii locale de Sănătate.

  • Tranzitul presupune părăsirea cât mai directă a teritoriului german, evitarea oricărui contact strâns cu alte persoane şi respectarea măsurilor specifice de protecţie: distanţare socială, igienă, mască etc.

17/09/20 13:48

Germania a introdus încă două județe din România pe lista zonelor de risc

Autoritățile din Germania au actualizat lista zonelor de risc din România, în contextul pandemiei de COVID-19, fiind introduse județele Neamț și Caraș-Severin, potrivit Ministerului Afacerilor Externe. Astfel, județele Neamț și Caraș-Severin au fost introduse în categoria...

Jurnalul ·

subiecte conexe

×
Palo pe Facebook