-
În urmă cu o săptămână, directorul TNB a participat la audierea din Comisia pentru cultură din Cameră, privind situaţia financiară a principalelor instituţii de cultură din ţară.
-
El a declarat atunci că managerii acestor instituţii naţionale aflate acum în criză financiară sunt „în culpă juridică, situaţia în care am fost puşi de Ministerul Culturii”.
-
Luni, Caramitru a scris: „Mă adresez pe această cale oamenilor-în general, spectatorilor-în special, prietenilor şi celor care nu-mi sunt prieteni.
-
Am destui duşmani şi în teatru, şi în Parlament, şi în Guvern şi chiar pe stradă.
Ion Caramitru, scrisoare deschisă: Mă simt nevoit, pentru a treia oară în ultimii douăzeci de ani, să-mi salvez onorabilitatea
ENTITIES
Ion Caramitru, scrisoare deschisă: Mă simt nevoit, pentru a treia oară în ultimii douăzeci de ani, să-mi salvez onorabilitatea
În scrisoare, el vorbeşte despre „linşaj mediatic”, îşi reproşează încrederea în oameni şi naivitatea de a uita că suprizele majore şi dramatice vin de la oameni cărora „le-ai făcut doar bine în viaţăşi în carieră”. În urmă cu o săptămână, directorul TNB a participat la...