-
Lupta anticorupţie continuă, lupta anticorupţie nu stă într-un om, şi independenţa Justiţiei trebuie să fie, iar respectarea deciziilor CCR este obligatorie pentru toată lumea, chiar şi pentru preşedintele României.
-
Şi, în aceste condiţii, eu mă aştept ca în această săptămâna preşedintele să emită decretul, a precizat Iordache la Parlament.
-
Putem face o dezbatere, dar nu pe respectarea statului de drept.
-
Ăsta nu e atac la statul de drept?'',a mai spus Iordache.
Iordache îi răspunde preşedintelui: Putem face o dezbatere, dar nu pe respectarea statului de drept
ENTITIES
Iordache îi răspunde preşedintelui: Putem face o dezbatere, dar nu pe respectarea statului de drept
Declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis privind organizarea unei dezbateri după decizia CCR în cazul şefei DNA este una politică, o dezbatere fiind posibilă, dar nu pe respectarea statului de drept, a afirmat marţi preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile...
Jurnalul ·