05.06.2020

PE SCURT

    Cu doar câteva zile înainte ca Guvernul Orban să fie demis, de Parlament, prin moțiune de cenzură, în Monitorul Oficial a fost publicată o Ordonanță de Urgență prin care Executivul a modificat Legea Concurenței, în așa fel încât membrii Plenului Consiliului Concurenţei să rămână în funcții pe viață. Practic, dacă până acum mandatele erau de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată, după intrarea în vigoarea a OUG 6/2020, această reînnoire este posibilă “fără număr”. Interesant este faptul că acești membri ai Plenului sunt numiţi de către un organism format din reprezentanţi ai entităților vizate de controalele Consiliului Concurenței. Iar asta nu este tot. La finalul anului trecut, Curtea de Conturi a finalizat raportul privind un control efectuat, în cursul anului 2018, la Consiliul Concurenței, descoperind că instituția condusă...
17/02/20 10:00

Jaf bugetar: o instituție a dat prime de 10.000 lei/angajat

Cu doar câteva zile înainte ca Guvernul Orban să fie demis, de Parlament, prin moțiune de cenzură, în Monitorul Oficial a fost publicată o Ordonanță de Urgență prin care Executivul a modificat Legea Concurenței, în așa fel încât membrii Plenului Consiliului Concurenţei să...

Jurnalul ·

Jaf bugetar: o instituție a dat prime de 10.000 lei/angajat

Jurnalul

Jaf bugetar: o instituție a dat prime de 100.000 lei/angajat

Cu doar câteva zile înainte ca Guvernul Orban să fie demis, de Parlament, prin moțiune de cenzură, în Monitorul Oficial a fost publicată o Ordonanță de Urgență prin care Executivul a modificat Legea Concurenței, în așa fel încât membrii Plenului Consiliului Concurenţei să...

Jurnalul ·

Jaf bugetar: o instituție a dat prime de 100.000 lei/angajat

Jurnalul

subiecte conexe

×
Palo pe Facebook