-
În aceste condiţii, este clar că trebuie să găsim soluţii de creștere a veniturilor, astfel încât să acoperim această erodare continuă a acestora.
-
În acest mod, deprecierea monedei naționale modifică comportamentele individuale atât în ceea ce privește consumul, cât și economisirea, și nu de puține ori ne aduce bugetul pe „avarie”.
-
Cu un asemenea ritm de scădere a puterii de cumpărare, suntem tentaţi să achiziționăm ACUM produsele de care știm sigur că vom avea nevoie în viitorul apropiat.
-
Dar de ce să muncim noi şi să nu ne punem economiile la muncă?
Jurnalul Bursier: Bugetul personal fugărit de inflație
ENTITIES
Jurnalul Bursier: Bugetul personal fugărit de inflație
Conform Institutului Naţional de Statistică, preţurile de consum în luna iulie 2019 - comparativ cu cele din luna iulie 2018 - au crescut cu 4,1% pe zona mărfurilor alimentare și a serviciilor, efectul inflaţiei fiind resimţit de fiecare dintre noi, de la o lună la alta....
Jurnalul ·