18.09.2019

  • Prezent la lucrările Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, directorul Centrului European pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române, prof.univ dr.

  • Ori, vedeţi, sunt condamnaţi, culmea şi halucinant, cei care se manifestă împotriva acestor segregări şi autonomii pe criterii etnice, acestor exclusivisme de factură etnică, a declarat Marius Paşcan.

  • Şi, sigur, acele pretenţii aberante care sunt alimentate şi prin proiecte legislative legate de autonomii teritoriale pe criterii etnice sunt primele care ar trebui să fie condamnate şi promotorii acestora.

  • Deputatul PMP a mai spus că prin aceste politici segregaţioniste se doreşte crearea unei mase critice a etnicilor maghiari nevorbitori ai limbii române.

14/08/19 21:45

Marius Paşcan (PMP): În Harghita şi Covasna se manifestă o agresiune constantă împotriva românilor, ignorată de instituţiile statului

Deputatul PMP Marius Paşcan, a susţinut miercuri, la lucrările Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, că în Harghita şi Covasna se manifestă o agresiune constantă împotriva românilor, ignorată de instituţiile statului, făcând referire şi la revendicările reprezentanţilor...

Jurnalul ·

subiecte conexe

×
Palo pe Facebook