20.11.2019

    Negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a estimat luni, la Berlin, că este ''dificil'' de ajuns la un acord cu Regatul Unit privind ieşirea ţării din Uniunea Europeană, în pofida noilor propuneri prezentate de Londra, informează AFP. ''Pe baza poziţiei britanice actuale, este dificil de văzut cum putem ajunge la o soluţie operaţională juridic care să răspundă tuturor obiectivelor plasei de siguranţă'', a declarat Barnier, într-o conferinţă de presă comună cu ministrul german de externe Heiko Maas. La începutul lunii septembrie, parlamentul britanic a votat o lege vizând evitarea unei ieşiri din Uniunea Europeană fără acord, care îl obligă pe şeful guvernului să ceară o amânare de trei luni a Brexitului dacă nu se ajunge la un acord până la 19 octombrie. În centrul divergenţelor între Londra şi Bruxelles se află...
23/09/19 16:56

Negociatorul-șef al UE pentru Brexit consideră că este dificil să se ajungă la o soluţie cu Londra

Negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a estimat luni, la Berlin, că este ''dificil'' de ajuns la un acord cu Regatul Unit privind ieşirea ţării din Uniunea Europeană, în pofida noilor propuneri prezentate de Londra, informează AFP. ''Pe baza...

Jurnalul ·

subiecte conexe

×
Palo pe Facebook