01.04.2020

PE SCURT

  • Oraşul fortificat comercial Jaipur a fost fondat în secolul al XVIII-lea de Sawai Jai Singh II.

  • Cancelarul landului german Saxonia, Michael Kretschmer, a mulţumit public pentru această includere, considerând că proiectul Erzgebirge reprezintă un exemplu de cooperare internaţională.

  • Au mai fost incluse complexul de temple budiste Bagan din Myanmar şi comuna cehă Kladruby nad Labem, specializată în înmulţirea şi antrenarea cailor de atelaj cu rol ceremonial.

  • În sesiunea de vineri, cinci situri noi au fost adăugate pe lista Patrimoniului Mondial, inclusiv oraşul antic Babilon, ale cărui ruine se află în Irak.

07/07/19 19:20

Noi situri incluse în Patrimoniul UNESCO

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a votat sâmbătă pentru a include 14 noi situri, inclusiv oraşul indian Jaipur - supranumit "Oraşul Roz" -, ruinele oraşului Liangzhu din China şi "Câmpia ulcioarelor" din Laos, pe lista Patrimoniului...

Jurnalul ·

UNESCO a inclus 14 noi situri, inclusiv oraşul indian Jaipur, pe lista Patrimoniului Mondial

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a votat sâmbătă pentru a include 14 noi situri, inclusiv oraşul indian Jaipur - supranumit 'Oraşul Roz' -, ruinele oraşului Liangzhu din China şi 'Câmpia ulcioarelor' din Laos, pe lista Patrimoniului...

DCnews ·

subiecte conexe

×
Palo pe Facebook