22.05.2019

  • Potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti, transmis AGERPRES, valoarea totală a lucrărilor şi investiţiilor realizate la această unitate medicală se ridică la aproximativ 3,1 milioane de euro.

  • Investiţiile masive pe care le-am făcut în unităţile medicale administrate de noi îşi dovedesc rezultatele: am reuşit astăzi să avem la Spitalul 'Dr.

  • Turkes Ablachim, a precizat că în perioada 2012-2016, peste 20% din pacienţi cu afecţiuni renale care ar fi trebuit trataţi în Spitalul Clinic de Nefrologie Dr.

  • De asemenea, printre cele mai importante achiziţii realizate cu fondurile de la Primăria Capitalei se numără şi un scintigraf în valoare de 270.000 de euro, cel mai modern din Bucureşti!

14/05/19 20:23

PMB: O nouă secţie de terapie acută nefrologică, inaugurată la Spitalul de Nefrologie "Carol Davila"

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a inaugurat marţi noua secţie de terapie acută nefrologică de la Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila", unde a fost înfiinţat şi dotat şi un compartiment de endourologie cu bloc operator şi laborator de litotriţie. Potrivit...

Jurnalul ·

subiecte conexe

×
Palo pe Facebook