17.10.2019

PE SCURT

  • Lucrarea va fi însoțită de proiecții multimedia imaginate și regizate de Nona Ciobanu și de arhitectul și artistul vizual PeterKošir.

  • Cifra 12 este cea care leagă cele 12 tonuri și cele 12 litere care alcătuiesc titlul operei”, explică regizorul Nona Ciobanu.

  • Moses este purtătorul Gândurilor, iar Aaron al vorbelor Lui.

  • Muzica devine, astfel, o îmbinare de structuri, ca într-o matematică a sunetelor.

20/09/19 13:40

Premieră absolută în România: Moise și Aron, de Arnold Schönberg. Spectacol-document cu Orchestra și Corul Filarmonicii “George Enescu”, alături de Vocal Consort Berlin și proiecțiile regizate de Nona Ciobanu și Peter Košir

OperaMoise și Aron, un nou spectacol în premieră din categoria rarităților pe care le favorizează Festivalul Internațional “George Enescu”, va avea loc pe 20 septembrie,pe scenaSălii Palatului,începând cu ora19:30. Lucrarea lui ArnoldSchönberg, o capodoperă a muzicii contemporane,...

Jurnalul ·

Un program dens, excepțional, în cadrul Festivalului George Enescu

În debutul programului zilei de 20 septembrie este inclusă o nouă conferință din seria Forumul Internațional al Compozitorilor în sala de la Universitatea Națională de Muzică din București. Conferința este susținută de Nicola Piovani(Italia), unul dintre cei mai importanți...

Jurnalul ·

Un program dens, excepțional, în cadrul Festivalului George Enescu

Jurnalul

Complexitatea muzicală excepțională a Festivalului este dublată de o anvergură impresionantă

Pe lângă valoarea lor simbolică, numerele sprijină mai buna înțelegere și evaluare a dimensiunilor, fie că vorbim de timp, spațiu, volum ș.a.m.d. Anvergura excepțională a Festivalului Internațional George Enescu este susținută de cifre impresionante: 2.500 de artiști internaționali...

Jurnalul ·

Complexitatea muzicală excepțională a Festivalului este dublată de o anvergură impresionantă

Jurnalul

subiecte conexe

×
Palo pe Facebook