22.09.2020

  • Călin Popescu Tăriceanu a publicat, pe contul său de socializare, proiectul de act normativ.

  • Conform acestui document, prcesele verba;e de contravenție, emise în baza articolului 28 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/1999, se declară nule.

  • Proiectul vizează, însă, păstrarea sancțiunilor aplicate celor care nu au respectat izolarea sau care au plecat din carantină, precum și celor care au tulburat ordinea și liniștea publică.

  • Inițiativa legislativeă a intrat în pricedură parlamentară și, în caz că va fi adoptată, va intra în vigoare în termen de trei zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial.

13/05/20 10:38

Proiect de lege pentru anularea amenzilor aplicate în timpul stării de urgență

Liderii ALDE și Ptro România au depus, în Patrlament, un  proiect de lege prin care să se anuleze aproapet toate procesele verbale de contravenție, aplicate de autorități, pe perioada stării de urgență, în baza prevederilor din OUG 1/1999 declarate neconstituționale de către...

Jurnalul ·

subiecte conexe

×
Palo pe Facebook