22.01.2020

  • Ulterior, China ar urma să finalizeze, în 2023, un gazoduct care va face legătura între frontiera cu Rusia şi metropola Shanghai, astfel că lungimea totală a conductei va depăşi 3.000 de kilometri.

  • Proiectul întărește semnificativ relațiile dintre cele două superputeri și, din această perspectivă, nu este văzut cu ochi buni de multe state occidentale.

  • „Acesta este un eveniment istoric nu doar pentru piaţa mondială a energiei dar şi pentru noi, pentru Rusia şi China”, a declarat Putin, într-o videoconferinţă retransmisă de televiziunea rusă.

  • Rusia câștigă În afară de „Puterea Siberiei”, Gazprom urmează să inaugureze în următoarele săptămâni alte două mari gazoducte.

04/12/19 07:19

„Puterea Siberiei”, noua alianță ruso-chineză

Într-un moment în care relațiile dintre Moscova și Occident nu sunt dintre cele mai cordiale, iar Beijingul se află într-un război comercial devastator cu Statele Unite, președinții Vladimir Putin și Xi Jinping au inaugurat ieri, prin intermediul unei transmisii video, „Puterea...

Jurnalul ·

subiecte conexe

×
Palo pe Facebook