28.05.2023

  • Potrivit reprezentanților Comisiei Europene, 30 milioane euro ar urma să fie furnizate sub formă de granturi și 120 milioane euro sub formă de împrumuturi pe termen mediu în condiții favorabile de finanțare.

  • Asistența propusă marți de UE trebuie să fie adoptată de Parlamentul European și de Consiliu European înainte de a intra în vigoare și de efectuarea plăților.

  • Această nouă asistență s-ar succeda celor două operațiuni anterioare, în cadrul cărora UE a acordat Moldovei o sumă totală de 160 milioane de euro începând din 2017.

  • Operațiunea ar contribui la reducerea vulnerabilităților economiei legate de balanța de plăți pe termen scurt și de situația bugetară, precizează reprezentanții CE. (sursa:Mediafax) Petru Mazilu, petru.mazilu@mediafa

05/01/22 08:18

Republica Moldova ar putea primi 150 de milioane de la UE

Comisia Europeană a adoptat marți o propunere privind o nouă operațiune de asistență financiară în valoare de până la 150 milioane euro. Asistența va fi acordată la cererea Republicii Moldova. Potrivit reprezentanților Comisiei Europene, 30 milioane euro ar urma să fie...

Jurnalul ·

subiecte conexe

×
Palo pe Facebook