16.10.2019

  • Prin adoptarea acestuia, „se face dreptate şi justiţie socială”, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, iniţiatorul propunerii.

  • Proiectul de reglementare prevede instituirea unei taxe pe veniturile reprezentând pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă primite în baza unor legi şi statute speciale.

  • Un amendament propus de senatorul UDMR Tanczos Barna, şi adoptat de Comisia de buget-finanţe şi de plen, prevede că şi pensia şefilor de stat intră sub incidenţa proiectului de lege.

  • Se constată că în cazul pensiilor mai mari de 10.000 lei lunar, componenta bazată pe necontributivitate este dominantă, comparativ cu cea bazată pe contributivitate”, se arată în expunerea de motive.

20/09/19 13:40

Senatul a aprobat taxarea pensiilor speciale

Pensiile speciale cuprinse între 7.000 şi 10.000 de lei pe lună vor fi taxe cu 30%, iar cele de peste 10.000 de lei, cu 50%, potrivit unui proiect de act normativ aprobat de Senat. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. Proiectul de reglementare prevede instituirea...

Jurnalul ·

subiecte conexe

×
Palo pe Facebook