23.10.2019

  • Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marţi că susţine înfiinţarea unei asociaţii a spitalelor, care să reprezinte o portavoce a unităţilor medicale în negocierile cu autorităţile centrale.

  • Vreau să îi pun la masă pe acei reprezentanţi, astfel încât să negocieze inclusiv cu ministrul Finanţelor, a precizat ea, în cadrul primei ediţii a Forumului Naţional al Spitalelor.

  • M-aţi auzit în nenumărate rânduri spunând că 80% din managerii de spitale din România nu au ce căuta în spitale.

  • Şi sper că în aceste două zile veţi lua o decizie în acest sens, pentru că vreau să discut cu reprezentanţii acestei asociaţii.

18/06/19 13:36

Sorina Pintea susţine înfiinţarea unei asociaţii a spitalelor

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marţi că susţine înfiinţarea unei asociaţii a spitalelor, care să reprezinte "o portavoce" a unităţilor medicale în negocierile cu autorităţile centrale. "Încă înainte de a prelua portofoliul Sănătăţii mă gândeam că este nevoie...

Jurnalul ·

subiecte conexe

×
Palo pe Facebook