16.09.2019

PE SCURT

  • Guvernul face toate eforturile pentru a realiza Autostrada Ploieşti - Comarnic, a dat asigurări joi premierul Viorica Dăncilă, care a participat la sfinţirea Mănăstirii Tăierea Capului Sf.

  • „Singurele două state din Uniunea Europeană care nu au trimis până acum propuneri oficiale pentru poziţia de comisar european sunt Italia, care nu are guvern, şi România, care are Guvernul Dăncilă.

  • Premierul Viorica Dăncilă a susținut, miercuri seară, declarații de presă la Palatul Victoria, la scurt timp după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că va respinge remanierea propusă de premier.

  • Mai mulţi localnici au vrut să afle de la premier informaţii despre infrastructură, unul dintre aceştia atenţionând-o pe Viorica Dăncilă că pe drumul Braşov - Sibiu mor mulţi oameni din cauza accidentelor.

29/08/19 20:20

Victor Ponta, condiţii pentru a susţine Guvernul Dăncilă în Parlament

"Domnul Iohannis a transmis câteva mesaje. Mai întâi, doamna Dăncilă trebuie să meargă în Parlament. Al doilea mesaj a fost legat de faptul că e un blat cu Viorica Dăncilă. Domnul Iohannis a arătat clar că nu e. Și trei, trebuie să avem cât mai repede un Guvern stabil, competent...

Romania TV ·

Victor Ponta, condiţii pentru a susţine Guvernul Dăncilă în Parlament

Romania TV

Siegfried Mureşan: România a pierdut poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi şansa de a primi un portofoliu important

„Singurele două state din Uniunea Europeană care nu au trimis până acum propuneri oficiale pentru poziţia de comisar european sunt Italia, care nu are guvern, şi România, care are Guvernul Dăncilă. Ce s-a întâmplat şi ce urmează? Până în acest moment 25 de state membre ale...

Romania TV ·

Siegfried Mureşan: România a pierdut poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi şansa de a primi un portofoliu important

Romania TV

Viorica Dăncilă exclude retragerea din cursa pentru alegerile prezidențiale

Viorica Dăncilă exclude categoric retragerea din cursa pentru alegerile prezidenţiale. Întrebată de jurnalişti dacă ia în calcul această variantă, preşedintele PSD spune că nu s-a gândit vreo clipă să renunţe, scrie Antena 3. ”Sub nicio formă! De unde v-a venit ideea aceasta?”,...

Jurnalul ·

Viorica Dăncilă: Facem toate eforturile pentru a face Autostrada Ploieşti - Comarnic

Guvernul face toate eforturile pentru a realiza Autostrada Ploieşti - Comarnic, a dat asigurări joi premierul Viorica Dăncilă, care a participat la sfinţirea Mănăstirii "Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul" din satul Breaza, comuna Lisa, judeţul Braşov.  Mai mulţi localnici...

Jurnalul ·

subiecte conexe

×
Palo pe Facebook