21.11.2019

Cauta rezultate pentru:

" ADN CARACAL " ( 2 )

info icon

Alertă în Olt: Două cranii umane, găsite pe un câmp în apropiere de Caracal

articol despre

Două cranii umane şi alte fragmene osoase au fost descoperite pe un câmp, în judeţul Olt, la doar 20 de kilometri de Caracal, pe un teren agricol de lângă satul Mărgeni, comuna Brâncoveni. „Două cranii şi fragmente osoase de natură umană au fost găsite pe un câmp în comuna Brâncoveni, în acest caz fiind dispusă efectuarea unei expertize antropologice, a anunţat, miercuri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt. Totodată, a fost deschis un dosar penal având ca obiect infracţiunea de omor califi

Jurnalul

Caracalul, în zi de vot

articol despre

Candidatul în care și-au pus toate speranțele părinții Alexandrei a fost o apariție în satul unde a crescut. A votat chiar la școala unde a învățat Alexandra înainte să plece la liceu, la Caracal. Sătenii l-au îmbrățișat, i-au admirat soția, dar nu toți l-au votat. Oamenii par supărați pe toți politicienii. Sunt corupți și nu trec prin Dobrosloveni, spune un domn care locuiește peste drum de secția de votare. Luiza Melencu, răpită în aprilie, ar fi votat acum pentru prima oară la prezidențiale,

Jurnalul

găsite 2 rezultate pentru " ADN CARACAL " .
×
Palo pe Facebook