12.08.2020

Cauta rezultate pentru:

" CĂLĂTORESC ROMÂNI " ( 7 )

info icon

PSD a lansat „Cartea neagră a Guvernului PNL, în criza COVID”

articol despre

Social-democrații au lansat, ieri, un document intitulat „Cartea neagră a Guvernului PNL în criza COVID”, în care sunt trecute în revistă toate deciziile greșite și erorile Executivului condus de Ludovic Orban, din prima zi în care a fost reinstalat la Palatul Victoria și pe toată perioadă stărilor de urgență și de alertă. Documentul a fost prezentat de președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, în condițiile în care PSD ar trebui ca, până la finalul acestei săptămâni, să depună în P

Jurnalul

Italia a prelungit restricțiile pentru persoanele care vin din România şi Bulgaria

articol despre

Italia extinde obligaţia de izolare la domiciliu pentru persoanele care vin din România şi Bulgaria până la 7 septembrie Decretul publicat la 8 august în Gazeta Oficială prelungeşte carantina pentru persoanele care au fost în România sau Bulgaria şi intră în Italia. Italia consideră România o ţară cu risc ridicat din punct de vedere epidemiologic. Pentru a evita importarea unor noi focare de coronavirus, autorităţile au hotărât să prelungească până pe 7 septembrie obligaţia de izolare la dom

Jurnalul

Germania bagă românii din șapte județe în lista „zonelor de risc”. Anunț oficial MAE

articol despre

Șapte județe din România au fost incluse de autoritățile Republicii Federale Germania în lista „zonelor de risc“. Partea germana a informat partea romana cu privire la măsurile luate, pe canale diplomatice, anterior deciziei de revizuire a condițiilor, informează MAE. Ca urmare a noilor decizii adoptate, șapte județe din România: Argeş, Bihor, Buzău, Neamț, Ialomița, Mehedinți şi Timiş au fost incluse pe lista zonelor de risc. Această măsură a intrat în vigoare de la data publicării deciziei

Jurnalul

Turul României la ciclism se va desfășura în perioada 8-13 septembrie

articol despre

Turul României la ciclism se va desfășura în perioada 8-13 septembrie. Vor participa 20 de echipe de ciclişti,  care vor parcurge peste 800 km. Ediţia a 53-a a Turului României este una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din Sud-Estul Europei şi cel mai important eveniment sportiv internaţional din ţara noastră în 2020. ''Cu mult entuziasm facem acest anunţ: Turul României se va desfăşura şi în acest an, deşi aveam emoţii legate de organizarea acestuia, în contextul actual. E

Jurnalul

Secțiune dedicată regizorului Radu Jude în cadrul Festivalul Internațional de Film goEast din Germania

articol despre

Șase lungmetraje și patru scurtmetraje ale regizorului român Radu Jude vor fi proiectate la cinema-ul DFF - Deutsches Filminstitut & Filmmuseum din Frankfurt, în versiune originală cu subtitrare în limba engleză, pe parcursul întregii luni august, în cadrul secțiunii „Portretul goEast” din cadrul Festivalului Internațional de Film goEast (4-26 august), dedicată anul acesta lui Radu Jude. Institutul Cultural Român de la Berlin susține prezentarea retrospectivei Radu Jude, urmând tradiția unui p

Jurnalul

Jurnalul îți oferă o două volume de mare valoare, pe care orice român trebuie să le citească Istoria românilor pentru poporul românesc, de Nicolae Iorga

articol despre

Ca să ne dăm seama încotro mergem, trebuie să știm de unde venim. Și cum putem face asta dacă nu citind opera celui mai mare istoric al României? Nicolae Iorga a realizat ”Istoria Românilor”, o lucrare vastă, însă destul de tehnică pentru cititorul de rând. Iar pentru ca trecutul țării să fie cunoscut de toți, a scris și o versiune pe înțelesul tuturor, cu aceleași date importante, dar și cu farmecul vorbei de odinioară. La 80 de ani de la moartea marelui savant și patriot, Jurnalul vă oferă o

Jurnalul

România are șapte regiuni pe harta subdezvoltării

articol despre

Regiunea București-Ilfov este singura din România, dar și din sud-estul Europei, în care populația are venituri peste media UE. În rest, celelalte șapte regiuni istorice ale României - alături de întreaga Bulgarie, plus o mare parte din Ungaria, Slovacia, Cehia, Grecia și chiar Italia - sunt catalogate ca „zone subdezvoltate” în ultimul raport al Băncii Mondiale (BM). Chiar dacă veniturile românilor au crescut în ultimii ani, un sfert din populație trăiește cu mai puțin de 5,5 dolari pe zi (sumă

Jurnalul

găsite 7 rezultate pentru " CĂLĂTORESC ROMÂNI " .
×
Palo pe Facebook