23.01.2021

Cauta rezultate pentru:

" CHINA NATO " ( 3 )

info icon

„Războiul dintre SUA și China este foarte aproape!” SUA nu vor tolera invazia Taiwanului

articol despre

Un război deschis între Statele Unite și China va avea loc în următorul deceniu, „cel mai probabil în următorii trei până la cinci ani”, avertizează unul dintre cei mai influenți oameni politici australieni. Aceste declarații incendiare au fost făcute într-un moment în care documente de la Casa Albă dezvăluie că SUA intenționează să intervină în forță, dacă Beijingul invadează Taiwanul. Conducerea comunistă insistă că Taiwan este parte a teritoriului chinez și revendică suveranitatea asupra Mări

Jurnalul

UE ignoră drepturile omului de dragul banilor din China. Beijingul a obținut o victorie diplomatică imensă, în fața unor europeni naivi

articol despre

Uniunea Europeană a negociat o controversată înțelegere comercială cu China. Pactul este criticat acum tot mai mult în Occident, deoarece, în graba lor de a ajunge cu orice preț la un acord cu Beijingul, liderii europeni au sacrificat așa-zisa lor preocupare pentru respectarea drepturilor omului pe altarul unor câștiguri financiare imediate. La exact o săptămână după semnarea acordului, China a lansat o mișcare masivă de reprimare a activiștilor pentru democrație din Hong Kong. Înțelegerea co

Jurnalul

Coordonatorul campaniei de vaccinare anunță o posibilă accelerare a etapelor

articol despre

Campania de vaccinare anti-COVID-19 ar putea fi accelerată, în condițiile în care a demarat înaintea termeenului din decembrie, iar după 15 ianuarie se va intra în etapa a doua, a anunțat duminică, la Antena 3, coordonatorul campaniei, Valeriu Gheorghiță. „Din a doua jumătate a lunii ianuarie, după 15, vom începe vaccinarea persoanelor din etapa a doua, începând cu beneficiarii care se află internaţi în centrele medico-sociale, continuând cu persoanele care au insuficienţă renală cronică în st

Jurnalul

găsite 3 rezultate pentru " CHINA NATO " .
×
Palo pe Facebook