17.09.2019

Cauta rezultate pentru:

" JOHNSON TUSK " ( 16 )

info icon

Un tribunal din Scoţia declară ilegală decizia premierului Johnson de suspendare a parlamentului

articol despre

Un complet de trei judecători ai Curţii de apel din Edinburgh a dat câştig de cauză unui grup transpartinic de politicieni care a contestat decizia premierului. Instanţa a apreciat că aceasta are 'ca scop să împiedice activitatea parlamentului'. Vineri, Înalta Curte de la Londra a respins o cerere similară, cazul urmând să fie audiat la 17 septembrie de Curtea Supremă, cea mai înaltă instanţă de justiţie din Marea Britanie. Verdictul de marţi constituie prima victorie în justiţie a opozanţ

Romania TV

Londra: Parlamentul - suspendat

articol despre

Parlamentul britanic este suspendat pentru cinci săptămâni, după votul de luni seară al deputaţilor asupra unei moţiuni care face apel la organizarea de alegeri legislative, a anunţat, ieri, un purtător de cuvânt al prim-ministrului Boris Johnson, scrie AFP. Suspendarea, până la 14 octombrie, intervine indiferent de rezultatul acestui vot, a precizat el. Această măsură a provocat un val de indignare în Marea Britanie, când a fost anunţată la sfârşitul lunii august de Boris Johnson, acuzat că a

Jurnalul

Regina Elisabeta a II-a promulgă legea care împiedică un "no deal" şi cere amânarea Brexitului

articol despre

Regina Elizabeth a II-a a promulgat luni legea care-l obligă pe Boris Johnson să ceară Uniunii Europene (UE) o amânare cu trei luni a Brexitului - până la sfârşitul lui ianuarie 2020 -, în cazul în care nu se ajunge la un acod cu Bruxellesul până la 31 octombrie, relatează Reuters. Acest text dă ultimatum Guvernului până la 19 octombrie să încheie un acord de divorţ cu autorităţile europene - această dată urmeză Consiliului European din 17-18 octombrie - sau să obţină acordul Parlamentului în v

Romania TV

Parlamentari britanici se pregătesc să acţioneze în justiţie guvernul pentru a amâna Brexit-ul

articol despre

Măsura survine după ce parlamentul de la Londra a aprobat săptămâna trecută o lege care îl obligă pe prim-ministru să ceară o nouă amânare a Brexit-ului pentru a se evita o ieşire fără acord la 31 octombrie. Premierul Johnson a declarat însă că 'mai degrabă ar zăcea mort într-un şanţ' decât să ceară Bruxelles-ului o nouă amânare, ceea ce măreşte probabilitatea ca guvernul său să încerce să găsească o portiţă pentru a nu da curs legii sau pur şi simplu să o ignore, scrie Agerpres. Potrivit BB

Romania TV

Parlamentul britanic va fi suspendat timp de cinci săptămâni

articol despre

Parlamentul britanic va fi suspendat până la 14 octombrie, după ce deputații vor vota în această seară moţiunea care face apel la organizarea de alegeri legislative, a anunţat purtătorul de cuvânt al premierului Boris Johnson. Suspendarea va avea loc indiferent de rezultatul votului, respectiv dacă executivul va obține sau nu majoritatea de două treimi, necesară pentru convocarea unui scrutin pe 15 octombrie. Măsura a provocat indignare în Regatul Unit după ce a fost anunțată, la sfârșitul lun

Jurnalul

Parlamentari britanici se pregătesc să acţioneze în justiţie guvernul pentru a amâna Brexit-ul

articol despre

Parlamentari britanici care se opun ieşirii ţării fără acord din Uniunea Europeană pregătesc o acţiune în instanţă pentru situaţia în care prim-ministrul Boris Johnson va refuza să amâne data Brexit-ului dincolo de 31 octombrie, scrie presa britanică de sâmbătă, potrivit agenţiilor dpa şi Reuters. Măsura survine după ce parlamentul de la Londra a aprobat săptămâna trecută o lege care îl obligă pe prim-ministru să ceară o nouă amânare a Brexit-ului pentru a se evita o ieşire fără acord la 31 oct

Jurnalul

Un reprezentant al poliţiei susține că Boris Johnson a folosit agenţi "ca fundal" pentru un discurs

articol despre

Comisarul şef al Poliţiei din West Yorkshire (nordul Angliei), John Robins, s-a plâns oficial vineri că premierul britanic Boris Johnson a folosit agenţi "ca fundal" pentru discursul său politic, fără o informare prealabilă, transmite EFE. Robins s-a declarat decepţionat că liderul conservator nu a respectat termenii stabiliţi şi că într-un discurs rostit la un centru de formare al poliţiştilor din nordul Angliei şi-a promovat planurile pentru Brexit şi a criticat opoziţia. Circa 35 de elevi a

Jurnalul

Boris Johnson nu vrea să demisioneze

articol despre

Premierul britanic Boris Johnson a declarat vineri că nu ia în calcul demisia, informează Reuters. ''Voi merge la Bruxelles, voi obţine un acord şi ne vom asigura că ieşim (din Uniunea Europeană) la 31 octombrie, asta avem de făcut'', a insistat şeful executivului de la Londra. Întrebat dacă este dispus să demisioneze dacă nu va face ceea ce a promis, Johnson a răspuns: ''Aceasta nu este o ipoteză la care să fiu dispus să mă gândesc''. Pe de altă parte, Johnson, care face presiuni pentru orga

Jurnalul

Camera Lorzilor a adoptat legea care-l împiedică pe Boris Johnson să decidă un Brexit fără acord

articol despre

Camera superioară a parlamentului britanic, Camera Lorzilor, a adoptat vineri legea votată miercuri de Camera Comunelor şi care-l împiedică pe premierul conservator Boris Johnson să retragă Regatul Unit din UE fără un acord cu blocul comunitar la 31 octombrie, transmite agenţia Reuters. Actul normativ pe care Johnson îl numeşte ''legea capitulării'', argumentând că UE nu le va mai face nicio concesie britanicilor ştiind că aceştia nu vor putea ieşi din UE fără un acord, l-ar obliga pe şeful guv

Jurnalul

Marea Britanie: Camera Comunelor a adoptat legea pentru amânarea Brexit

articol despre

Camera Comunelor din Marea Britanie a adoptat, miercuri seară, în fază finală, legea care cere amânarea Brexit, dându-i o nouă lovitură premierului Boris Johnson, pentru a împiedica o ieşire fără acord din UE la 31 octombrie, relatează AFP şi Reuters. Actul normativ a fost adoptat cu 327 de voturi „pentru” şi 299 „împotrivă” în a treia şi ultimă lectură. Actul normativ va ajunge acum în Camera Lorzilor, unde urmează să fie dezbătut probabil timp de mai multe zile. Premierul Boris Johnson a r

Jurnalul

găsite 16 rezultate pentru " JOHNSON TUSK " .
×
Palo pe Facebook