21.10.2020

Cauta rezultate pentru:

" JOUROVA UNGARIA " ( 2 )

info icon

Ungaria devine producător de Remdesivir

articol despre

Autoritățile maghiare au anunţat că Ungaria va începe dezvoltarea propriei linii de Remdesivir, alături de compania farmaceutică Richter. Până la finalul lunii octombrie, medicamentul va fi disponibil în suficiente doze, astfel încât să trateze peste 800 de pacienţi. Produsul a fost testat pe 250 de pacienţi. Guvernul Ungariei a contribuit cu o finanțare de 1.1 milioane de euro. Secretarul de Stat, József Bódis, a adăugat că medicamentul antiviral Favipiravir este următorul pe lista medicame

Jurnalul

CJUE îi dă dreptate lui Soros

articol despre

Curtea de Justiţie a UE (CJUE) condamnă Ungaria pentru legea privind Universitatea Central Europeană, fondată de George Soros, informează AFP. Ungaria, aflată în dispută cu Bruxellesul în legătură cu statul de drept, a fost condamnată ieri de justiţia europeană pentru legea privind universităţile străine. Această lege a obligat Universitatea Central Europeană (CEU), fondată de George Soros, să îşi mute cea mai mare parte a activităţilor la Viena. CJUE a considerat discriminatorii cerințele imp

Jurnalul

găsite 2 rezultate pentru " JOUROVA UNGARIA " .
×
Palo pe Facebook