15.10.2019

Cauta rezultate pentru:

" LEI CIRCUMSCRIPŢIILE " ( 31 )

info icon

Japonia. Saci cu deşeuri radioactive de la Fukushima au ajuns într-un râu, în urma taifunului Hagibis

articol despre

Sacii deplasaţi de ape, al căror număr nu a fost precizat, făceau parte dintre cele 2.667 pungi cu iarbă, crengi şi alte materii radioactive colectate după decontaminarea terenurilor de cultură aflate în apropierea centralei nucleare. Sacii au fost depozitaţi într-un complex din districtul Miyakojimachi din oraşul Tamura (nord-estul ţării). Complexul a fost inundat sâmbătă de ploile torenţiale provocate de taifun, iar apa a târât câţiva saci într-un râu aflat la 100 de metri distanţă, potrivit

DCnews

Ministerul Finanţelor a atras, luni, 658 de milioane de lei de la bănci, la un randament de 3,74% pe an

articol despre

Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris 704 milioane de lei, citează Agerpres. Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit luni. Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în octombrie 2019, împrumuturi de la băncile comerciale de 3,995 miliarde de lei, din care 200 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 3,3

DCnews

Leul s-a apreciat, luni, în raport cu principalele valute

articol despre

Potrivit BNR, leul a câştigat teren şi în faţa dolarului american, cotaţia anunţată fiind de 4,3072 lei, mai puţin cu 1,14 de bani (-0,26%), comparativ cu valoarea de 4,3186 lei, stabilită vineri, relatează Agerpres. Moneda naţională s-a depreciat, luni, în raport cu moneda elveţiană, până la un curs de 4,3279 lei, în creştere cu 0,17 bani (0,04%) faţă de anunţul anterior, de 4,3262 lei pentru un franc. Gramul de aur s-a ieftinit cu 71,04 de bani (-0,34%), până la 206,8906 lei, de la 207,601

DCnews

Nelu Barbu: Guvernul a aprobat alocarea sumei de 100 de milioane de lei pentru asigurarea căldurii în Bucureşti

articol despre

Guvernul a aprobat alocarea a 100 de milioane de lei pentru municipiul Bucureşti în vederea asigurării continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat populaţiei, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu. "La propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Guvernul a aprobat un proiect de hotărâre de guvern privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului prevăzut în buget

Jurnalul

Ajutoare în valoare de peste 120.000 de lei pentru victimele accidentului rutier din judeţul Ialomiţa

articol despre

Un număr de 16 familii, dintre care opt au copii minori, vor primi ajutoare de urgenţă în valoare totală de 122.000 de lei, în urma accidentului rutier produs în dimineaţa zilei de 5 octombrie, pe DN 2A Slobozia - Urziceni, între localităţile Balaciu şi Sfântu Gheorghe, soldat cu decesul a 10 persoane şi rănirea gravă a altor şapte. Potrivit Cancelariei Prefectului judeţului Ialomiţa, ajutoarele au fost acordate prin Hotărârea Guvernului nr. 731 din data de 11 octombrie a.c., publicată în Monit

Jurnalul

Elia Suleiman, Mounia Meddour și Jasmila Žbanić, invitați speciali la Les Films de Cannes à Bucarest

articol despre

Elia Suleiman, regizorul filmului It Must be Heaven, câștigătorul premiului special al juriului în cadrul Festival de Cannes 2019, vine la București pentru a doua oară. Sâmbătă, 19 octombrie, publicul va avea ocazia să îl asculte în Débatdes auteurs, unde va dialoga cu cineastul Claude Lelouch şi cu alţi regizori de film despre situaţia actuală a cinematografului mondial în epoca platformelor, a francizelor şi a multiplexurilor. Întâlnirea va avea loc la Cinema Elvire Popesco, la finalul proie

Jurnalul

Curs valutar. Leul s-a apreciat, luni, în raport cu principalele valute

articol despre

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, luni, un curs de 4,7536 lei pentru un euro, în scădere cu 0,46 de bani (-0,10%) faţă de cotaţia de vineri, când moneda unică europeană a fost cotată la 4,7582 lei. Potrivit BNR, leul a câştigat teren şi în faţa dolarului american, cotaţia anunţată fiind de 4,3072 lei, mai puţin cu 1,14 de bani (-0,26%), comparativ cu valoarea de 4,3186 lei, stabilită vineri. Moneda naţională s-a depreciat, luni, în raport cu moneda elveţiană, până la un curs de 4,3279

Jurnalul

Apatie pe piața de capital: Tranzacțiile la BVB au scăzut la jumătate. Romgaz, cele mai lichide titluri

articol despre

Valoarea tranzacţiilor realizate pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a scăzut cu 47%, de la 245,22 milioane de lei în perioada 30 septembrie - 4 octombrie, la 129,15 milioane de lei în această săptămână, potrivit informaţiilor publicate de Bursa de la Bucureşti. În perioada 7-11 octombrie au fost consemnate 5.760 de schimburi cu acţiuni, faţă de 8.765 tranzacţii în săptămâna anterioară, însă capitalizarea companiilor listate pe piaţa reglementată a crescut la 168,84 miliard

Jurnalul

Partidele politice au primit subvenții de circa 21 milioane de lei. PSD, cel mai mare beneficiar

articol despre

Valoarea subvențiilor virate în conturile PSD, PNL, USD, ALDE și PMP, în această lună, de către Autoritatea Electorală Permanentă s-a ridicat la circa 21 milioane de lei. PSD a beneficiat de cele mai mari sume, valoarea subvenției ajunând la aproape 12 milioane de lei. Este urmat de PNL, care a primit 5,5 milioane de lei, USD cu 1,6 milioane de lei, Partidul Alianța Liberalilor și Democrților cu 1,2 milioane de lei, Mișcarea Populată cu circa 777.000 de lei și Uniunea Națională pentru Progresul

Jurnalul

CURS VALUTAR 3 octombrie 2019. Leul s-a apreciat faţă de principalele valute. Cât costă un euro

articol despre

CURS VALUTAR 3 OCTOMBRIE 2019. Leul s-a apreciat uşor, joi, faţă de moneda europeană, Banca Naţională a României afişând un CURS VALUTARde 4,7483 lei pentru un euro, în scădere cu 0,16 bani (-0,03%) faţă de cotaţia anterioară, de 4,7499 lei/euro. Leul a câştigat teren şi faţă de dolarul american, până la un curs de 4,3361 lei, cu 1,58 bani (-0,36%) mai puţin decât la cotaţia din şedinţa precedentă, de 4,3519 de lei. Potrivit BNR, moneda naţională s-a întărit şi faţă de francul elveţian, până l

Antena3

găsite 31 rezultate pentru " LEI CIRCUMSCRIPŢIILE " .
×
Palo pe Facebook