21.07.2019

Cauta rezultate pentru:

" REMANIERE RESTRUCTURARE " ( 12 )

info icon

Croaţia: Parlamentul a aprobat miniştrii numiţi în cadrul remanierii guvernamentale

articol despre

Parlamentul croat a aprobat vineri noii miniştri pe care prim-ministrul conservator Andrej Plenkovic i-a numit în cadrul unei remanieri guvernamentale, în urmă cu două zile, relatează Reuters. Premierul croat Andrej Plenkovic a ordonat, miercuri, o remaniere a cabinetului său, înlocuind şapte din cei 21 de miniştri, cu puţin peste un an înainte de expirarea mandatului guvernului, la sfârşitul anului 2020, după o serie de scandaluri de corupţie în cadrul executivului, notează Reuters şi EFE. Gu

Jurnalul

Andronescu, despre remaniere: Niciodată nu am cerut un scaun, dacă nu mai sunt aici, nu am o problemă, am o meserie

articol despre

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a declarat, joi, referitor la posibilitatea remanierii sale, că niciodată nu a cerut ''un scaun'' şi nici nu s-a legat de el, menţionând că îşi îndeplineşte în continuare mandatul, iar dacă nu va mai fi ministru, nu are o problemă pentru că are o meserie. Ecaterina Andronescu a fost întrebată, la o conferinţă de presă, în legătură cu faptul că numele său s-ar fi aflat pe lista remanierilor guvernamentale. "Eu n-am vorbit despre acest lucru,

Jurnalul

Carmen Dan: Nu am fost dată afară. Mi-am dat demisia!

articol despre

Carmen Dan, ministrul demisionar al Internelor, reafirmă faptul că schimbarea sa de la conducerea acestui minister a fost un act propriu de voință unilateral, drept pentru care nu înțelege de ce premierul Viorica Dăncilă a afirmat, luni, în cadrul Comitetului Executiv, că a solicitat remanierea ei. Fostul ministru de interne lasă de înțeles, încă o dată, că schimbarea ei din Guvern era deja decisă, de mai mult timp, fiind stabilit inclusiv succesorul său, în persoana senatorului Nicolae Moga.

Jurnalul

ANAF vrea să publice o "listă albă" a celor mai buni plătitori de taxe şi impozite

articol despre

Fiscul intenţionează să mediatizeze cei mai buni plătitori de taxe şi impozite prin publicarea unei "liste albe" a acestora, potrivit Planului de măsuri pentru eficientizarea colectării veniturilor la Bugetul general consolidat. La capitolul "Sprijinirea conformării la plata obligaţiilor fiscale", se menţionează că ANAF va iniţia modificarea legislaţiei în vederea reglementării prin Codul de Procedură Fiscală a posibilităţii publicării unei "liste albe" a contribuabililor buni plătitori, de o m

Jurnalul

Adrian Ţuţuianu susţine că era nevoie de o restructurare a guvernului

articol despre

Vicepreşedintele Pro România, senatorul Adrian Ţuţuianu, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, că nu era nevoie de remaniere, ci de o restructurare a guvernului, de o reducere semnificativă a numărului de ministere. "Avem în aceste zile discuţia privind remanierea guvernamentală, cred că era necesar să se facă o restructurare a guvernului şi să ajungem la un guvern cu maxim 17-18 ministere, în loc de 28 cât este astăzi. Este cel mai stufos guvern din Uniunea Europeană, înt

Jurnalul

Săptămână decisivă în PSD. Conducerea partidului decide cine vor fi miniştrii remaniaţi

articol despre

Premierul Viorica Dăncilă a declarat sâmbătă, la Călăraşi, că s-a făcut evaluarea a opt miniştri, iar luni, la Comitetul Executiv Naţional al PSD, se va decide remanierea guvernamentală. "S-a lucrat la evaluarea miniştrilor în această săptămână. Nu am terminat această evaluare. Luni, în Comitetul Executiv Naţional, vom vorbi despre o remaniere. Am făcut evaluarea pe opt ministere. După ce o să prezint această evaluare în CEx, vom hotărî împreună ce miniştri sunt remaniaţi şi ce miniştri nu sun

Romania TV

Oprişan, despre restructurarea Guvernului: Ar trebui o structură mai flexibilă, cu mai puţini miniştri

articol despre

Preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan, a declarat că în opinia sa ar fi oportună o restructurare a Guvernului în sesiunea parlamentară din toamnă, în sensul unei structuri mai flexibile, cu mai puţini miniştri.  Întrebat, înainte de CExN al PSD, dacă ar fi o idee să se facă şi o restructurare a Guvernului în sesiunea parlamentară din toamnă, el a spus: "Dacă privim cu atenţie, eu cred că da. Eu cred că ar trebui să fie o structură mai flexibilă, cu mai puţini miniştri".  Despre oportunitate

Jurnalul

Remaniere Guvern. Dăncilă anunță că vor fi dați afară și miniștri ALDE

articol despre

„Da, se află și portofolii deținnute de cei de la ALDE. Nu am să fac o evaluare pe partid. Am discutat cu partenerii de coaliție. Le-am explicat care este situația la cele 8 ministere și urmează să luăm o decizie și din punct de vedere politic, o decizie pe care o s-o comunicăm luni”, a afirmat Viorica Dăncilă, întrebată sâmbătă la Slobozia, dacă printre cele opt ministere vizate de remaniere se află și unele deținute de ALDE. Chestionată dacă este luată în considerare remanierea miniștrilor c

DCnews

Dăncilă: Am făcut evaluarea pe opt ministere, luni la CEx vom vorbi de remaniere

articol despre

Premierul Viorica Dăncilă a declarat sâmbătă, la Călăraşi, că s-a făcut evaluarea a opt miniştri, iar luni, la Comitetul Executiv Naţional al PSD, se va decide remanierea guvernamentală. "S-a lucrat la evaluarea miniştrilor în această săptămână. Nu am terminat această evaluare. Luni, în Comitetul Executiv Naţional, vom vorbi despre o remaniere. Am făcut evaluarea pe opt ministere. După ce o să prezint această evaluare în CEx, vom hotărî împreună ce miniştri sunt remaniaţi şi ce miniştri nu sunt

Jurnalul

Viorica Dăncilă anunță o remaniere în două etape

articol despre

O remaniere guvernamentală va avea loc în această vară şi ar putea fi urmată de o restructurare a Executivului în toamnă, a declarat, joi, prim-ministrul Viorica Dăncilă.  "Remanierea va avea loc în vara aceasta, am început evaluările pe fiecare minister în parte. (...) Sunt 27 de ministere, deci nu pot să vin cu totul odată, dar pe măsură ce voi face evaluările, voi veni în Comitetul Executiv, voi discuta cu colegii, astfel încât acolo unde măsurile cuprinse în programul de guvernare nu sunt î

Jurnalul

găsite 12 rezultate pentru " REMANIERE RESTRUCTURARE " .
×
Palo pe Facebook