23.07.2019

Cauta rezultate pentru:

" ALASKA " ( 2 )

info icon

Statele Unite se pregătesc de un sfârşit de săptămână canicular

articol despre

Statele Unite se pregătesc de un sfârşit de săptămână canicular, cu temperaturi ce ar putea depăşi 38 de grade Celsius în oraşe precum New York şi Washington, relatează sâmbătă AFP. Aproape 150 de milioane de persoane sunt afectate de acest val de căldură care se va întinde din regiunea Mid West până pe coasta Atlanticului, a avertizat vineri Serviciul Naţional de Meteorologie al Statelor Unite. Alerte de caniculă au fost de asemenea lansate în multe regiuni din estul Canadei. În oraşul New Y

Jurnalul

Cantitatea de CO2 produsă în iunie de incendiile din zona arctică, echivalentă cu emisiile anuale ale Suediei

articol despre

Cantitatea de dioxid de carbon (CO2) rezultată în urma incendiilor de vegetaţie din regiunea arctică, unele dintre acestea afectând o suprafaţă de mărimea a 100.000 de terenuri de fotbal, este echivalentă cu cea emisă de Suedia pe parcursul unui an întreg, a precizat vineri Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), potrivit Reuters. "De la începutul lunii iunie, au avut loc incendii de vegetaţie fără precedent în regiunea arctică", a precizat purtătoarea de cuvânt a OMM, Clare Nullis, în cadrul

Jurnalul

găsite 2 rezultate pentru " ALASKA " .
×
Palo pe Facebook