29.05.2020

Cauta rezultate pentru:

" DEMOCRAȚIA " ( 2 )

info icon

Democrația se bate cap în cap cu corectitudinea politică

articol despre

Democrația se bate cap în cap cu corectitudinea politică. Măsurile luate împotriva libertății nu se identifică cu cele politically correct. Iar faptul că există o secvență în  care corectitudinea politică încalcă democrația arată că trebuie să alegem între ele. Dacă optăm pentru prima înseamnă că nu ne identificăm cu democrația și că putem accepta prin intermediul corectitudinii politice orice reglementări. Dacă acceptăm democrația trebuie să renunţăm la corectitudinea politică. Să abandonăm i

Jurnalul

Tăriceanu: „În starea de urgență, democrația nu este suspendată”

articol despre

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a transmis, la sfârșitul săptămânii trecute, o scrisoare deschisă către liderii tuturor partidelor parlamentare, pentru a accepta să voteze un proiect de lege pentru completarea OUG 1/1999, privind starea de urgență. Scopul proiectului este acela al stabilirii măsurilor care pot fi luate pe perioada stării de urgență, cât și o detaliere a drepturilor și libertăților care au fost anulate și persoanele care au fost vizate în acest sens. „Cred că e o măsu

Jurnalul

găsite 2 rezultate pentru " DEMOCRAȚIA " .
×
Palo pe Facebook