24.09.2017

Cauta rezultate pentru:

" DOCTORALE " ( 2 )

info icon

Comunicat de presă - Universitatea din Craiova

articol despre

Conferinței naționale a Instituțiilor organizatoare de studii universitare de doctorat, Craiova, 21-22 septembrie 2017 În zilele de 21 și 22 septembrie 2017 a avut loc prima Conferință națională a Instituțiilor organizatoare de studii universitare de doctorat. Inițiativa IOSUD — Universitatea din Craiova de a reuni responsabilii activității doctorale de la universitățile din țară a fost salutată cu entuziasm de toți participanții. Lucrările celor două zile de reuniune s-au concentrat asupra as

Agerpres

ÎPS Irineu, directorul Școlii Doctorale-Universitatea Craiova: Trebuie să producem cercetători în școlile doctorale, nu doar profesori

articol despre

ÎPS Irineu, directorul Școlii Doctorale din cadrul Universității din Craiova, a afirmat, joi, că problemele școlilor doctorale din România "trebuie scoase din sertare", una dintre acestea fiind cercetarea, care, din păcate, se încheie odată cu susținerea tezei, întrucât nu este asigurată finanțare pentru a putea fi continuată. "Fiind directorul școlilor doctorale (IOSUD) din cadrul Universității din Craiova, am crezut de cuviință că trebuie să facem ceva pentru a scoate din sertar problemele c

Agerpres

găsite 2 rezultate pentru " DOCTORALE " .
×
Palo pe Facebook