24.04.2017

Cauta rezultate pentru:

" EURO " ( 25 )

info icon

Euro a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele cinci luni pe fondul alegerilor din Franţa

articol despre

Euro a crescut cu 1,3%, ajungând la 1,0868 dolari. "Acesta este scenariul perfect pe care pieţele îl aşteptau cu disperare”, a spus Sebastien Galy, reprezentant al Deutsche Bank AG, în NewYork. Aurul a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele şapte săptămâni, precizează Bloomberg. Investitorii îşi îndreaptă atenţia către al doilea tur de scrutin, care va avea loc pe 7 mai. Euro ar putea ajunge la cel mai scăzut nivel din ultimii 15 ani dacă Marine Le Pen câştigă alegerile prezidenţiale, o

Romania TV

Sculpturi, picturi şi argintărie la licitaţiile din luna mai, la Pandolfini

articol despre

În 16 mai, protagoniste vor fi Sculpturaşi Pictura, iar în 30 mai, ciocanul va decide câştigătorii licitaţiei în şedinţa consacrată Argintăriei italiene şi europene. Pentru 16 mai au fost selecţionate opere  în principal din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, provenind de la importante familii italiene. Dintre operele secolului al XVI-lea, menţionăm Învierea lui Christos, atribuită unui artist roman din a doua jumătate a veacului, estimată la 35.000-45.000 de euro, dar şi figura alegorică int

DCnews

Morţi misterioase și milioane de oameni afectaţi. Cele mai răsunătoare falimente din ultimii 10 ani

articol despre

Au fost lideri de piaţă în domeniul lor, iar în vremurile de glorie derulau afaceri de sute de milioane de euro, cu zeci de mii de angajaţi. Managementul prost, criza economică sau problemele penale ale patronilor au transformat însă business-urile de succes în falimente răsunătoare. O parte din companiile odinioară de top au dispărut deja, iar altele se confruntă cu proceduri extrem de complicate de insolvenţă, fără şanse de reabilitare. Vă prezentăm zece din cele mai spectaculoase falimente di

Jurnalul

CURS BNR: Euro urcă aproape de 4,53 lei

articol despre

CURS BNR: Euro urcă aproape de 4,53 lei Dolarul australian AUD 3,1752 Leva bulgărească BGN 2,3155 Dolarul canadian CAD 3,1451 Francul elveţian CHF 4,2405 Coroana cehă CZK 0,1692 Coroana daneză DKK 0,6088 Lira egipteană EGP 0,2327 Euro EUR 4,5286 Lira sterlină GBP 5,4196 100 Forinţi maghiari HUF 1,4470 100 Yeni japonezi JPY 3,8804 Leul moldovenesc MDL 0,2202 Coroana norvegiană NOK 0,4955 Zlotul polonez PLN 1,0679 Rubla rusească RUB 0,0753 Coroana suedeză SEK 0,4716 Lira turceasc

Romania TV

Frunza lui Udrea de un mil. de euro, înlocuită cu mica bişniţă

articol despre

Lipsa strategiilor de dezvoltare sectorială, achiziţii şi închirieri de bunuri supradimensionate şi la suprapreţ pentru târgurile de prezentare  sunt doar câteva dintre neregulile constate de Curtea de Conturi la Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT). Deşi nu oferă şi o evaluare a eventualului prejudiciu, Curtea a cerut extinderea verificărilor asupra contractelor de servicii de promovare a brandului turistic naţional. Raportul de audit al performanţei fondurilor alocate prin bugetul ANT pen

Jurnalul

EXCLUSIV  Mitologie şi istorie, portrete şi peisaje în Săptămâna licitaţiilor de la Dorotheum Viena

articol despre

Expoziţia cu operele propuse este deschisă la Palatul Dorotheum din 15 aprilie. Printre loturile cele mai importante se află opere de Apollonio di Giovanni, Francesco Guardi, Guercino, Michele Marieschi, Jacopo del Sellaio, Jusepe de Ribera, Pieter e Jan Brueghel, Oswald Achenbach şi Tina Blau. În secţiunea picturilor din secolul al XIX-lea, se remarcă o pictură cu subiect istoric de Carl Theodor von Piloty şi Franz Adam, un Portret al lui Sissi, Împărăteasa Austriei, care a fost darul de lo

DCnews

Steliano Filip, dorit de o echipă din Rusia

articol despre

Dinamo Moscova e pe urmele fundașului stânga încă de la începutul anului trecut. Atunci Ionut Negoiță a refuzat o ofertă de 800.000 de euro, în condițiile în care în prima fază se vorbea de 1,3 milioane de euro. În vara trecută, Dinamo Moscova a retrogradat pentru prima dată în istoria de 80 de ani a clubului, însă odată cu revenirea în prima ligă rusă s-a reactivat și interesul pentru internaționalul român, scrie Gazeta Sporturilor. Un milion de euro este în acest moment cota de piață a lui

DCnews

Parlamentarii lucrează o săptămână pentru salariul de 1.000 de euro

articol despre

Deși la începutul legislaturii, președintele Camerei Deputaților Liviu Dragnea a promis că deputații și senatorii vor avea un program de lucru mai aglomerat, a fost divulgat faptul că, pentru 1.000 de euro pe lună, parlamentarii lucrează o zi și jumătate pe săptămână. Astfel, potrivit Realitatea TV, parlamentarii își încep săptămâna de lucru lunea, la ora 13.00 și o încheie marțea, la ora 17.00. Deputații și senatorii muncesc practic o săptămână pe lună pentru salariul „insuficient” de 1.000

DCnews

Sebastian Ghiță și afacerile ignorate de DNA

articol despre

Fuga și arestarea lui Sebastian Ghiță în Serbia redeschid discuțiile despre nivelul de protecție a fostului deputat PSD, membru în Comisia Parlamentară pentru Controlul Activității SRI, protecție de care s-a bucurat atât el, cât și afacerile pe care le-a controlat direct sau prin interpuși.Una dintre aceste afaceri prin care s-au derulat contracte grase cu statul se numește SC XOR-IT Systems SRL, și despre ea a vorbit, în denunțul său, fostul „sponsor” al Anei Maria Pătru (ex-președintele Autori

Jurnalul

Câți bani cere ANAF pe un Maserati Quattroporte din 2005

articol despre

Pe data de 27 aprilie 2017, ANAF organizează o licitație pentru vânzarea a cinci autoturisme. Prețul pentru Maserati Quattroporte din 2005 începe de la 53.100 lei (11.736 euro). Prețul pentru Maserati Quattroporte din 2004 începe de la 47.250 lei (10.443 euro). Prețul pentru Jaguar XKR Supercharged din 2008 începe de la 37.500 lei (8.288 euro). Prețul pentru KIA Ceed 1,6 CRDi Ex din 2008 începe de la 17.250 lei (3.812 euro). Prețul pentru Mitsubihsi Montero din 2006 începe de la 18.896

Jurnalul

găsite 25 rezultate pentru " EURO " .
×
Palo pe Facebook