22.11.2019

Cauta rezultate pentru:

" FIRME " ( 2 )

info icon

Numărul firmelor radiate a crescut cu peste 42% de la începutul anului

articol despre

Numărul firmelor radiate a crescut în primele nouă luni ale anului cu 42,11%, comparativ cu perioada similară din 2018, ajungând la 83.376 firme, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti - 9.785 de firme (cu 4,99% mai multe faţă de ianuarie-septembrie 2018) şi în judeţele Iaşi - 4.384 (plus 87,75%), Cluj - 3.145 (plus 27,74%) şi Prahova - 2.974 (plus 50,05%). La polul opus, cele mai puţine rad

Jurnalul

Orban, anunţ despre majorarea salariului minim

articol despre

"În ceea ce privește stabilirea salariului minim, din 2015, partenerii din UE ne-au cerut să stabilim o formulă, să întemeiem creșterea salariului minim pe baza unor indicatori obiectivi, indicele productivității, rata inflației, adică să nu scoți din burtă așa cum s-au scos creșterile de salariu minim. Drumul spre iad este pavat cu bune intenții. De multe ori, stabilirea salariului minim se întoarce tocmai împotriva celor pentru care măsura este luată, pentru că foarte mulți își pierd locul de

DCnews

găsite 2 rezultate pentru " FIRME " .
×
Palo pe Facebook