19.07.2019

Cauta rezultate pentru:

" GERMANĂ " ( 2 )

info icon

Angela Merkel şi alţi cinci lideri europeni, oaspeţi de onoare la ceremoniile dedicate Zilei Naţionale a Franţei

articol despre

Cancelarul german Angela Merkel şi alţi cinci lideri europeni vor fi oaspeţi de onoare duminică, la Paris, de Ziua Naţională a Franţei, unde vor urmări tradiţionala paradă militară de pe Champs-Elysée pentru a întări ideea cooperării europene în domeniul apărării, susţinută de preşedintele francez Emmanuel Macron, transmite dpa. Militari din 10 ţări care fac parte din Iniţiativa Europeană de Intervenţie, inclusiv din Franţa şi Germania, vor participa la defilare. Circa 500 de militari din Brig

Jurnalul

Premiul Georg Büchner 2019, în valoare de 50.000 de euro, decernat scriitorului elveţian Lukas Baerfuss

articol despre

Premiul Georg Büchner este considerat cel mai important premiu literar decernat în Germania. Premiul îi va fi înmânat lui Lukas Baerfuss pe 2 noiembrie în oraşul Darmstadt, unde se află sediul academiei. "Academia de Limbă şi Literatură Germană i-a acordat acest premiu lui Lukas Baerfuss, un remarcabil narator şi dramaturg al literaturii contemporane în limba germană", a spus juriul. ''Dramele şi romanele sale explorează situaţii existenţiale în viaţa modernă cu un simţ puternic al stilului ş

DCnews

găsite 2 rezultate pentru " GERMANĂ " .
×
Palo pe Facebook