21.02.2020

Cauta rezultate pentru:

" INVESTIŢII " ( 2 )

info icon

Investiţii publice în infrastructura locală, cercetate de poliţişti. Prejudicii de peste 20.000.000 de lei

articol despre

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice efectuează cercetări în 74 de dosare penale pentru fapte în legătură cu modul de atribuire şi derulare a contractelor de investiţii publice în infrastructura locală, iar prejudiciul estimat, până în prezent, depăşeşte 20.000.000 de lei. Potrivit unor surse din Poliţie, unul dintre cazurile cercetate este cel al fostului preşedinte al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, Ion Ghizdeanu, care a fost pus sub acuzare, joi, de P

Jurnalul

Un miliard de euro nu a produs nimic anul trecut

articol despre

Aproximativ jumătate din banii românilor care stau în bănci nu produce nimic, a declarat ieri directorul de Investiţii la Raiffeisen Asset Management, Robert Burlan, care le-a recomandat românilor să îşi plaseze banii în fonduri de investiţii. El a calculat că aproximativ un miliard de euro a fost pierdut prin faptul că sumele din bănci nu au fost investite de proprietari. La finalul anului 2019 în conturile bancare curente existau 104 miliarde de lei, în creştere cu 20 de miliarde de lei comp

Jurnalul

găsite 2 rezultate pentru " INVESTIŢII " .
×
Palo pe Facebook