08.04.2020

Cauta rezultate pentru:

" MEDICAL " ( 19 )

info icon

Nelu Tătaru: Managementul militar de la Spitalul din Deva va fi menținut doar atât cât este nevoie. Vom testa tot personalul medical

articol despre

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, aflat la Deva, a declarat că fosta conducere a Spitalului Judeţean de Urgenţă a demisionat pentru că nu a făcut faţă situaţiei create de pandemia de coronavirus. "Este o situaţie deosebită la Deva. Nu este încă situaţia de la Suceava. Poate fi, dacă nu rezolvăm în acest moment. Am avut un management care nu a făcut faţă şi lipsa de autoritate a făcut să avem parte de demisii. În acest moment am instalat managerul şi directorul medical, medici militari", a decla

Jurnalul

Medicii de familie vor şi ei stimulentul de 2.500 de lei pe lună

articol despre

Medicii de familie cer și ei stimulentul lunar de 2.500 de lei, promis personalului medical care se confruntă cu bolnavii COVID-19. Ei acuză Guvernul de discriminare faţă de cei 10.000 de medici specialişti în medicina de familie şi peste 15.000 de asistenţi medicali generalişti. „Am aflat cu suprindere prin intermediul mass-media despre discriminarea pe care Guvernul României urmează să o facă faţă de întregul personal medical care lucrează în asistenţa medicală primară din România, adică pes

Jurnalul

O aeronavă militară cu personal medical român a plecat spre Italia

articol despre

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române transportă astăzi  medici şi asistenţi medicali în Italia, pe ruta Bucureşti - Timişoara - Milano, transmite Ministerul Apărării Naţionale. Aeronava militară a decolat din Baza 90 Transport Aerian Otopeni cu patru medici şi asistenţi medicali la bord. La Timişoara, unde va face escală, se vor îmbarca alți 10 membri ai echipei medicale, care este însoţită de un ofiţer de legătură din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. P

Jurnalul

Managerul şi directorul medical al Spitalului Județean Deva au demisionat

articol despre

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva şi directorul medical al instituţiei au demisionat, au anunțat reprezentanții Prefecturii Hunedoara. Activitatea unității medicale este coordonată de DSP şi de patru experţi medicali de la Craiova şi Timişoara. Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Hunedoara, conducerea spitalului din Deva, singurul spital din judeţ în care sunt trataţi acum bolnavii de COVID-19, şi-a anunţat demisia. Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Hunedoara a declarat, pent

Jurnalul

Consilier local, cercetat penal după ce a publicat o listă nominală cu personalul medical confirmat cu COVID-19

articol despre

Dosar penal pentru un consilier local din orașul Câmpulung Moldovenesc care a publicat pe Facebook lista medicilor infectați cu coronavirus de la spitalul din localitate. Informațiile despre personalul medical confirmat cu COVID-19 au fost publicate în rubrica de comentarii a unei postări pe Facebook. Consilierul a scris, vineri, că 78 de cadre medicale au fost testate și a publicat numele acestora, alături de diagnosticul primit. Ulterior, postarea a fost ștearsă. Consilierul Corneliu Beren

Jurnalul

Sindicatul medicilor din Spitalul Județean Deva reclamă mai multe abuzuri

articol despre

Sindicatul medicilor din Spitalul Județean Deva reclamă mai multe abuzuri și cere intervenția miniștrilor Sănătății și Muncii: 14 zile de muncă, selecția subiectivă a angajaților „în stare avansată de epuizare fizică” și medic aflat în autoizolare acasă, adus la muncă. Sindicaliștii susțin că abuzurile au început înj 29 martie, când angajații au fost informați, printr-o adresă a DSP Hunedoara, că spitalul intră în carantină, iar personalului medical i-a fost interzis să plece din spital, fiind

Jurnalul

Sindicat: 70 000 de mii de salariați din sistemul de sănătate discriminați și lăsați de izbeliște

articol despre

70 000 de mii de salariați din sistemul de sănătate discriminați și lăsați de izbeliște prin Proiectul legislativ nr.600 din 2019 adoptat on-line de Parlamentul României, vineri, 3 aprilie, arată un comunucat al Confederației Sindicale Meridian. Confederația este surprinsă să constate că Parlamentul României – Camera Deputaţilor a adoptat în regim de urgență, vineri, 3 aprilie, o lege care privește condițiile de viață și de muncă ale salariaților din sistemul de sănătate, fără să organizeze în

Jurnalul

10 medici militari și 10 subofiţeri sanitari, detașați la Spitalul din Suceava

articol despre

Un număr de 10 medici militari, de diferite specialităţi, și 10 subofiţeri sanitari din cadrul Spitalului Militar „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca au plecat spre municipiul Suceava pentru o perioada de două săptămâni, anunță, sâmbătă, Ministerul Apărării Naționale (MApN). Conform sursei citate, echipa de specialişti condusă de secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Ionel Oprea, şi colonelul medic Daniel Derioiu, managerul spitalului, a făcut o primă evaluare a situaţiei de la Sp

Jurnalul

Cadrele medicale implicate în gestionarea cazurilor de COVID-19 primesc consiliere psihologică gratuită, prin intermediul unei colaborări între Rețeaua REGINA MARIA și ATLAS

articol despre

Rețeaua REGINA MARIA susține linia telefonică ATLAS Help Line, un proiect social powered by Facem Bine, prin care personalul medical implicat în gestionarea cazurilor de COVID-19 beneficiază de suport psiho-emoțional gratuit 24/7 la numărul de telefon 031 630 2020. Traversăm o perioadă în care personalul medical este greu încercat, iar sănătatea pacienților din România depinde mai mult decât oricând de sănătatea și puterea medicilor și asistentelor care îi au în grijă. Ne dorim să le fim alătu

Jurnalul

Reacția unor medici după anunțarea sporului de 500 de euro: #refuz MITA

articol despre

Mai mulţi medici de la Spitalul Judeţean din Slatina se declară jigniţi de „sporul de 500 de euro” anunţat pentru personalul medical din „linia întâi” a luptei împotriva COVID-19. Sindicaliştii din Federaţia Hipocrat spun că medicii vor dona cei 500 de euro colegilor cu salarii mai mici. Pe reţelele de socializare, unii dintre medici au postat mesaje prin care transmit că banii îi consideră „mită” şi că-i refuză. Sindicaliştii din Federaţia Hipocrat au anunţat că medicii vor dona acești 500

Jurnalul

găsite 19 rezultate pentru " MEDICAL " .
×
Palo pe Facebook