17.01.2020

Cauta rezultate pentru:

" PĂTRU " ( 2 )

info icon

„Paradită” de gașca lui Onea și „Portocală”, fosta șefă a AEP a fost achitată de justiție

articol despre

Ana Maria Pătru, fosta șefă a Autorității Electorale Permanente, arestată, la sfârșitul anului 2016, anchetată de vestita „Unitate de Elită” a DNA de la Ploiești și trimisă în judecată pentru trafic de influență și spălare de bani, a fost achitată, ieri, de magistrații Tribunalului București. Instanța de fond a decis că faptele pentru care Ana Maria Pătru a fost anchetată nu sunt prevăzute de legea penală sau nu au fost săvârșite cu vinovăție, dispunând ridicarea tuturor măsurilor preventive ins

Jurnalul

Fosta şefă a Autorităţii Electorale Permanente, Ana-Maria Pătru, achitată

articol despre

Tribunalul Bucureşti a dispus luni achitarea fostului preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) Ana-Maria Pătru, într-un dosar în care aceasta a fost trimisă în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi spălarea banilor, fiind acuzată că a primit 275.000 euro de la o firmă pentru a-i asigura câştigarea unor contracte din bani publici. Instanţa a mai dispus ridicarea sechestrului pus pe averea Anei-Maria Pătru. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel de DNA. Pot

Jurnalul

găsite 2 rezultate pentru " PĂTRU " .
×
Palo pe Facebook