18.11.2019

Cauta rezultate pentru:

" SOCIAL " ( 2 )

info icon

Bulgaria ne devansează în clasamentul Indicelui de Progres Social 2019

articol despre

România a coborât pe locul 45 în clasamentul privind calitatea vieţii şi bunăstarea socială, din 149 de ţări luate în calcul la realizarea studiului Indicele de Progres Social 2019, realizat de organizaţia nonprofit Social Progress Imperative, cu sprijinul Deloitte. Astfel, România a pierdut o poziţie faţă de anul trecut şi se regăseşte, conform scorului înregistrat, în rândul ţărilor din a treia categorie din clasament, după Argentina, Bulgaria şi Mauritius. Analiza dedicată României din cadr

Jurnalul

Germania: Conservatorii şi social-democraţii continuă parteneriatul la guvernare, dar avertizează că mai sunt multe de făcut

articol despre

Examinarea realizărilor legislative ale cabinetului Merkel a iniţiat un proces care în final ar putea avea drept rezultat dezmembrarea coaliţiei guvernamentale de la Berlin întrucât această analiză va forma baza evaluării politice făcute de conservatori şi social-democraţi cu privire la continuarea parteneriatului dintre cele două blocuri politice. Vicecancelarul şi ministrul de finanţe Olaf Scholz, care doreşte să devină viitorul lider al Partidului Social-Democrat german (SPD), a susţinut co

DCnews

găsite 2 rezultate pentru " SOCIAL " .
×
Palo pe Facebook