26.03.2019

Cauta rezultate pentru:

" WANG " ( 2 )

info icon

Sloane Stephens, deţinătoarea trofeului, eliminată în turul al treilea la turneul WTA de la Miami

articol despre

Jucătoarea americană de tenis Sloane Stephens, numărul 4 mondial, a fost învinsă în două seturi, cu 6-3, 6-3, de germanca Tatjana Maria, duminică, într-o partidă din turul al treilea al turneului WTA de la Miami (Statele Unite), dotat cu premii totale de 9.035.428 dolari. Stephens, deţinătoarea trofeului la competiţia din Florida, a comis 37 de greşeli neforţate pe parcursul meciului, înclinându-se după o oră şi 34 minute de joc în faţa germancei (locul 69 WTA), pe care reuşise să o învingă în

Jurnalul

Ce adversare au Halep și Niculescu în turul 3 la Miami?

articol despre

După victoria spectaculoasă la Muguruza (cap de serie 20) la MIAMI, Niculescu are o adversară și mai tare în turul 3 (1/16)- daneza Wozniacki, cap de serie 13. Simona Halep are ca adversară pentru a avansa spre fazele finale pe slovena Polona Hercog, aflată pe locul 86 WTA. Hercog are 28 de ani și este pentru prima dată în carieră calificată pentru turul 3 la Miami. În turul 2 s-a înregistrat o surpriză, eliminarea Svitolinei de chinezoaica Wang. Alte partide interesante din turul 3 al turne

Jurnalul

găsite 2 rezultate pentru " WANG " .
×
Palo pe Facebook