28.09.2021

  • Prin decizia sa, judecătorul, a statuat că falsurile la care au apelat liderii sindicali pentru a prelua patrimoniul sunt deja demonstrate prin sentință definitivă, având autoritate de lucru judecat.

  • Odată desfiinţate aceste acte, acțiune cerută acum de procurorul Teodor Niță, s-ar reveni la situaţia din 1990.

  • Averea dispărută în ceață În momentul Revoluției din 1989, UGSR era o organizație care avea circa opt milioane de membrii care cotizau lunar cu 1% din salariu.

  • Acest lucru a fost clarificat deja de instanţă, iar cel care a falsificat semnătura şi-a recunoscut vina.

29/06/21 07:54

Cel mai mare tun imobiliar post-decembrist ajunge după 31 de ani pe masa judecătorilor

La 31 de ani de la preluarea abuzivă a patrimoniului  Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR) de către noile organizații sindicale apărute imediat după 1989, foști și actuali lideri sindicali vor ajunge, în sfârșit, în fața judecătorilor pentru a da socoteală. ...

Jurnalul ·

subiecte conexe

×
Palo pe Facebook