21.06.2021

PE SCURT

  • Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, susține că în ceea ce privește negocierile cu Comisia Europeană pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) „sunt unele probleme tehnice, sunt alte probleme politice”.

  • „În afară de faptul că PSD vrea să puncteze niște puncte la isterie nu e niciun motiv de îngrijorare în acest moment”, a precizat Ghinea.

  • Ministrul a acuzat PSD că subminează negocierile: „Liderii PSD să nu mai submineze negocierile dure pe care le avem cu CE, aflându-se în treabă pe diverse declarații politicianiste”.

  • „În general, Comisia nu prea agreează finanțarea infrastructurii de combustibili fosili, este din nou o diferență de opinie, cum este și la irigații.

26/04/21 19:30

Ghinea: Mergem pe calendarul de depunere în 31 mai pentru PNRR

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Cristian Ghinea a anunțat luni că, împreună cu președintele și cu premierul, a convenit ca propunerea de depunere a PNRR să fie 31 mai. „În discuţia cu preşedintele, cu domnul Orban, cu domnul prim-ministru şi cei doi vicepremieri...

Jurnalul ·

Ghinea, despre PNRR: Există probleme tehnice și politice 

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, susține că în ceea ce privește negocierile cu Comisia Europeană pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) „sunt unele probleme tehnice, sunt alte probleme politice”. Ghinea spune că pe...

Jurnalul ·

subiecte conexe

×
Palo pe Facebook