-
Ministerul Culturii a finalizat, la mijlocul acestei luni, licitația privind atribuirea unui contract referitor la elaborarea documentației și execuția lucrărilor pentru amenajarea, la Timișoara, a Muzeului Național al Revoluției din Decembrie 1989.
-
Contractul prevede că muzeul trebuie finalizat în termen de doi ani și costă aproape 1,15 milioane de euro.
-
Concret, au fost achiziționate servicii de elaborare a studiului de fezabilitate, inclusiv elaborarea documentației pentru Planul Urbanistic Zonal, precum și obținerea tuturor avizelor și aprobărilor pentru acestea.
-
Clădirea nu este clasată monument istoric sub cod propriu, dar face parte din situl urban cartierul „Cetatea Timișoara”, municipiul Timișoara.
Muzeul Național al Revoluției Anticomuniste va fi gata, în doi ani, la Timișoara și costă 1,1 milioane de euro
ENTITIES
Muzeul Național al Revoluției Anticomuniste va fi gata, în doi ani, la Timișoara și costă 1,1 milioane de euro
Ministerul Culturii a finalizat, la mijlocul acestei luni, licitația privind atribuirea unui contract referitor la elaborarea documentației și execuția lucrărilor pentru amenajarea, la Timișoara, a Muzeului Național al Revoluției din Decembrie 1989. Contractul prevede că...
Jurnalul ·